Îmi place să fiu o femeie care nu încape într-o singură definiție. Îmi place să știu că nu pot fi pusă într-o casetă, într-un rol rigid sau într-o etichetă convenabilă pentru alții. Am fost, pe rând, multe versiuni ale mele. Nu pentru că m-am rătăcit, cum au insinuat unii sau alții, ci pentru că am avut curajul să evoluez. Nu cred în ideea că trebuie să alegi o singură identitate ca să fii coerentă. Coerența nu înseamnă rigiditate. Suntem construite din straturi, din etape, d

În lumea în care trăim, comparația a devenit reflex. Ne comparăm corpul, relația, veniturile, vacanțele, copiii, cariera, energia, chiar și echilibrul interior. Scroll după scroll, mintea noastră caută repere externe care, în loc să ne inspire, ajung să ne micșoreze. Dar dacă, pentru o clipă, ai scoate comparația din ecuație? Cine ai rămâne? Poate ți-ai da voie să vezi cât de mult ai crescut, fără să mai pui evoluția ta lângă a altcuiva. Comparația te ține blocată într-un con

La mine, depresia nu a arătat ca-n filme. A arătat ca un corp care se îngreunează încet, aproape pe nesimțite, ca un corp care creștea la exterior pe măsură ce golul din interior se lărgea. A arătat ca 87 de kilograme adunate nu din nepăsare sau lipsă de voință, ci din multă frică. Am mâncat furtuna din mine. Am mâncat grijile pe care nu le puteam spune cu voce tare, frica legată de copilul meu, frica de viitorul incert, frica de nesiguranță. Am mâncat pentru că nu știam ce a

Multora dintre noi ni s-a transmis, explicit sau subtil, că ar fi bine să ne micșorăm. Să fim mai cuminți, mai discrete, mai puțin vizibile. Să nu ocupăm prea mult spațiu, să nu deranjăm, să nu cerem prea mult. În timp, mesajele astea se adună și ajung să ne modeleze comportamentul: începem să vorbim mai încet, să ne cerem scuze pentru cine suntem, să ne controlăm emoțiile nu din echilibru, ci din frică.

Când am realizat că am ajuns la 87 de kilograme, am cerut ajutor ca să „mă repar”. Așa am ajuns la mai mulți nutriționiști. Am primit foi cu meniuri aproape identice, am cântărit mâncarea la gram, am fost trimisă la sală, în locuri unde transpirația se ștergea de pe jos cu mopul, dar unde nimeni nu se uita la adevărata problemă: ce se întâmpla în interiorul meu. Eram redusă la o cifră pe cântar și la un bullying constant, plătit din buzunarul meu, pentru că nu slăbeam suficie