top of page

Nu ești „too much”. Ești tu.

Nu ești „too much”. Ești tu. Și poate ești mai mult decât pot unii duce. Dar asta nu e un defect.


Multora dintre noi ni s-a transmis, explicit sau subtil, că ar fi bine să ne micșorăm. Să fim mai cuminți, mai discrete, mai puțin vizibile. Să nu ocupăm prea mult spațiu, să nu deranjăm, să nu cerem prea mult. În timp, mesajele astea se adună și ajung să ne modeleze comportamentul: începem să vorbim mai încet, să ne cerem scuze pentru cine suntem, să ne controlăm emoțiile nu din echilibru, ci din frică.


Dar problema nu este că suntem „prea mult”. Nu e greșit să ai personalitate, să simți intens sau să ai un corp care se schimbă, care poartă urme și spune o poveste reală. Un corp viu, nu unul care se conformează permanent unei imagini ideale.


Diferența nu o face dorința de a te încadra într-un tipar, ci capacitatea de a te cunoaște suficient de bine încât să nu trăiești în conflict cu tine. Maturitatea înseamnă să știi cine ești, ce te activează, unde sunt limitele tale și cum să lucrezi cu ele, nu împotriva lor.

Înseamnă să-ți accepți corpul și, în același timp, să ai grijă de el. Să-ți onorezi personalitatea fără să o transformi într-o scuză pentru lipsa de responsabilitate. Să fii tu, dar să rămâi conectată la valori, la context și la impactul pe care îl ai asupra celorlalți. Să-ți ocupi locul fără să-l iei pe al altcuiva.


Asta nu e egoism. Este maturitate emoțională. Pentru că atunci când ești bine cu tine, cu adevărat, nu mai simți nevoia să te justifici constant. Când te accepți, dispare reflexul de a te micșora. Iar când te respecți, respectul față de ceilalți devine natural, nu forțat.


Și abia atunci viața începe să semene cu un playground: un spațiu în care te miști cu libertate, curiozitate și bucuria simplă cu care o face un copil. Iar asta e, de fapt, minunat.

Nu ești „too much”. Ești exact cât trebuie, în momentul în care alegi să fii TU, cu asumare, claritate și blândețe.

Comments


Address

Bucuresti, Romania

Mircea Eliade 18 

Contact Me

Follow

  • Instagram
  • Facebook
  • Twitter

© 2035 by Laura Eremia and secured by Wix

bottom of page