Am învățat că „mai slab” nu înseamnă automat „mai sănătos”

Nu îmi doresc 52 de kilograme, chiar dacă, în tabele și percentile, aceea ar fi greutatea „ideală” pentru mine. Aleg să rămân la 58–59, pentru că este greutatea la care mă simt bine, la care îmi place cum arăt și, mai ales, la care corpul meu funcționează bine.

Pentru mine, asta înseamnă sănătate. Nu o cifră atinsă cu prețul epuizării, al restricțiilor sau al unei relații tensionate cu mâncarea și cu mine însămi. Am învățat că „mai slab” nu înseamnă automat „mai sănătos” și că un corp forțat să se conformeze unor standarde rigide nu este un corp în echilibru.

Multe dintre standardele care ni se servesc drept reper vin din industria modei, din discursuri de fitness construite pentru vizibilitate sau din programe promovate agresiv prin restricții calorice severe, doar ca să arate „bine” într-o poză before & after. Sunt imagini care vând, dar care, de cele mai multe ori, nu au nicio legătură cu sănătatea reală sau cu un corp care poate susține o viață fericită, pe termen lung.

Cred că body positivity ar trebui să înceapă de aici: de la un corp sănătos, nu de la un standard nerealist. De la un corp îngrijit, funcțional, respectat. De la un corp care doarme bine, mănâncă bine, are energie, se poate mișca și trăi bine, nu doar afișa în haine skinny.

O greutate sănătoasă este cea care îți permite să faci lucrurile care contează pentru tine. Să trăiești fără frică. Să te bucuri de mâncare fără anxietate. Să te recunoști în oglindă și să te simți bine în pielea ta, nu doar să dai „corect” pe un grafic.

Nimeni nu ar trebui să-ți spună că trebuie să fii altfel decât simți. Nici un tabel, nicio aplicație, nicio voce din afară. Corpul tău știe când este în echilibru, dacă îl asculți cu atenție și pui sănătatea pe primul loc.

Adevăratul obiectiv nu este o cifră mai mică pe cântar sau o măsură imposibilă la haine, ci un corp sănătos, locuibil, în care să-ți fie bine să trăiești.